Scris de Nic Popescu, Editor

Șirul lui Fibonacci la pariuri: cum funcționează
Celebrul șir matematic al lui Fibonacci este folosit și la pariuri sportive. Șirul lui Fibonacci pentru cei care nu știu, este 1,1,2,3,5,8 și așa mai departe. El se aplică exact la fel, dar acele cifre reprezintă mizele.
E nevoie de un câștig care să dubleze miza, pentru ca metoda să funcționeze. Evident, ar trebui să știi faptul că pentru Șirul lui Fibonacci la pariuri nu ai vreo garanție că urmează un câștig, dacă ai mai mmulte pierdere.
Îți explicăm pe larg cum poți calcula mizele și oferim și niște exemple.
Ce este sistemul Fibonacci și de ce îl aleg pariorii
Sistemul Fibonacci e o regulă prin care schimbi miza în funcție de rezultatele pariurilor. Dacă pierzi, mergi un pas înainte în șir și pariezi mai mult. Dacă ai câștigat, te întorci doi pași și reduci miza.
Șirul folosit e simplu:
1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89
Să zicem că joci cu o unitate de 10 lei. În funcție de cum îți ies pariurile, poți ajunge să pui 10, 10, 20, 30 și apoi 50 de lei. Nu trebuie să dublezi miza după fiecare pierdere, ca la Martingale, dar nici nu înseamnă că scapi de pierderi.
Fibonacci e un sistem cu progresie negativă. Pe scurt, când pierzi, miza crește. Unii pariori îl aleg tocmai pentru că sumele urcă mai lent decât la Martingale.
Problema apare când pierzi de mai multe ori la rând. Chiar dacă nu dublezi miza de fiecare dată, ajungi să pui bani tot mai mulți. Iar dacă următorul pariu e tot pierdut, suma respectivă se adaugă la ce ai pierdut deja.
De la Liber Abaci la biletul de pariuri

Șirul lui Fibonacci nu a fost inventat pentru pariuri. Leonardo din Pisa, care era cunoscut și ca Fibonacci, a adus șirul în Europa. El vorbea despre asta în cartea Liber Abaci, în 1202. Numerele din șir erau cunoscute și înainte, în matematica indiană.
Fibonacci nu avea nicio treabă cu pariurile sportive. Sistemul folosit pentru mize a apărut mult mai târziu.
Azi, când folosești Fibonacci la pariuri, te folosești de șir ca să calculezi cât pariezi. Atât. Nu e o metodă inventată de Fibonacci și evident nu îți garantează că recuperezi banii pierduți.
Regulile progresiei Fibonacci, pas cu pas

Această progresie Fibonacci nu are o singură regulă folosită de toată lumea. În funcție de sursa consultată, există mai multe variante pentru ce faci după un câștig. După o pierdere, regula de bază rămâne aceeași: mergi un pas înainte în șir și alegi următoarea miză.
Varianta | După pierdere | După câștig | Ce presupune |
Reset | urci un pas în șir | revii la prima miză | Poate fi folosită când plata este suficient de mare pentru a acoperi pierderile |
Un pas înapoi | urci un pas | cobori un pas | Progresia se reduce mai lent după un câștig |
Doi pași înapoi (clasică) | urci un pas | cobori doi pași; sesiunea se încheie când ieși din șir | Varianta clasică, folosită pentru pariuri cu plată 1 la 1 |
În varianta cu doi pași înapoi, de exemplu, poți merge de la 2 la 3 după o pierdere, iar după un câștig te întorci de la 3 la 1.
Ne-am uitat la Wizard of Odds și am văzut că ei pornesc de la al doilea 1. Dacă ar fi început de la primul și după o pierdere venea un câștig, practic erai pe 0.
Iată un exemplu unde începi cu 10 lei
În tabel îți arătăm un exemplu de metodă Fibonacci la pariuri, în care pornești cu 10 lei. Ne imaginăm patru pierdere și un câștig, care apare la 50 lei.
Pariu | Miză | Rezultat | Sold la cota 2.00 | Sold la cota 3.00 |
1 | 10 lei | pierdut | −10 | −10 |
2 | 10 lei | pierdut | −20 | −20 |
3 | 20 lei | pierdut | −40 | −40 |
4 | 30 lei | pierdut | −70 | −70 |
5 | 50 lei | câștigat | −20 | +30 |
La cota 2.00, câștigul net al ultimului pariu este 50 de lei, deci soldul ajunge la -20 de lei. Pentru cotă 3.00 ai un profit de 100 de lei și în portofel îți rămân 30 pe plus.
Cota 2.00 sau cota 3.00? Unde se rupe calculul Fibonacci
La metoda Fibonacci pariuri, cota folosită contează foarte mult. Când joci cotă 2.00, atunci când câștigi dublezi miza. Dacă pierzi mai multe pariuri înainte, e posibil ca banii ce îi câștigi să nu acopere tot ce ai pierdut.
De aici vine regula cu doi pași înapoi. După un câștig, cobori două poziții, nu te întorci direct la început.
La cota 3.00, câștigul e mai mare. Profitul ajunge la de două ori miza, așa că poți recupera mai mult din pierderile anterioare. Totuși, asta depinde de mizele pe care le-ai pus și de rezultatele de până atunci.
Nici cotele nu sunt mereu atât de simple. Dacă două rezultate au cota 1.90, probabilitatea implicită e de aproximativ 52,6% pentru fiecare. Adunate, ajung la 105,3%. Diferența de peste 100% vine din marja casei de pariuri, care e inclusă în cote.
Fibonacci nu funcționează la fel indiferent de cotă. Contează cât poți câștiga față de miza pusă și cât ai pierdut până atunci.
Cât pierzi cu zece lost-uri la rând cu Fibonacci
Dacă ai câteva bilete pierdute la rând cu Strategia Fibonacci, atunci poți să ajungă să joci sume destul de mari. Dacă folosim unitatea 1, după 10 pierderi consecutive ai trecut prin mizele 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34 și 55. În total, ai pierdut 143 de unități, iar următoarea miză ar fi de 89 de unități.
Sistem | Total pierdut | Miza următoare |
Miză fixă | 10 u | 1 u |
D'Alembert | 55 u | 11 u |
Fibonacci | 143 u | 89 u |
Martingale | 1.023 u | 1.024 u |
Cu o unitate de 10 lei, cele 10 pierderi Fibonacci înseamnă 1.430 de lei pierduți, iar pariul următor ar necesita 890 de lei.
Cât de des poate apărea o asemenea serie depinde de joc sau de cotele folosite. Ca exemplu orientativ, la o cotă de 3.00, probabilitatea teoretică a unei pierderi este aproximativ 2/3. Zece pierderi consecutive au atunci o probabilitate de aproximativ 1,7%, adică aproximativ 1 serie din 58. Calculul este orientativ și nu include marja casei.
La ruleta europeană, pentru 10 pierderi consecutive pe roșu, calculul este (19/37)¹⁰, aproximativ 1 serie din 784.
Ce arată simulările pe termen lung
Când aplici Fibonacci ruletă, rezultatele unei sesiuni pot arăta diferit de rezultatul pe termen lung. O mare parte din sesiuni pot aduce rezultatul dorit, dar asta nu înseamnă că sistemul produce profit pe termen lung.
Wizard of Odds a făcut simulări cu peste 88 de miliarde de sesiuni de ruletă europeană în demo, folosind un pariu pe culoare și progresia Fibonacci. Pentru o ruletă cu un singur zero, avantajul teoretic al casei este de 2,70%.
Bancă (unități) | Sesiuni încheiate cu obiectivul atins | Pierdere / sumă pariată |
11 | 90,6% | −2,70% |
53 | 97,7% | −2,70% |
142 | 99,1% | −2,70% |
Cifrele arată un lucru important: chiar dacă un procent mare dintre sesiuni ajunge la obiectiv, raportul dintre pierdere și suma totală pariată rămâne în jurul valorii de -2,70%.
Pe scurt, chiar dacă joci ruletă online gratis, sau folosești banii proprii, nu te gândi că vei obține automat profit dacă joci mai mult.
Fotbal, egaluri, ruletă: unde apare Fibonacci în practică
Vei găsi Șirul lui Fibonacci la mai multe tipuri de pariuri, dar niciunde nu vei avea un avantaj față de casă. E doar o strategie pentru miză și nimic mai mult.
În practică, metoda poate apărea în situații precum:
Egaluri la fotbal - unii pariori urmăresc egalurile unei anumite echipe sau ale unui campionat și folosesc progresia după rezultatele anterioare. Dacă egalul are o cotă de 3.00–5.00, miza poate fi modificată după șirul Fibonacci.
Cote mari - progresia poate fi folosită și pentru alte pariuri cu cote ridicate, la case de pariuri licențiate. Totuși, o cotă mare nu înseamnă automat că următorul rezultat are șanse mai mari să apară.
Ruletă – varianta întâlnită cel mai des este folosirea progresiei pe pariuri precum roșu/negru. Ai grijă pentru că aici apar și limite de mize la mese, deci poți ajunge să nu mai poți dubla.
La fotbal, ține cont că un exemplu ce a funcționat într-un sezon, nu e obligatoriu să fie valabil și în următorul.
Progresia Fibonacci pe bani din bonus: miza maximă contează
Dacă folosești bani primiți în urma unor bonusuri la pariuri sportive, trebuie să fii atent nu doar la progresie, ci și la regulile promoției. La unele oferte ai o miză maximă pentru rulaj.
Ei bine, atunci poți avea o problemă cu Fibonacci. Joci, pierzi destul de mult și ajungi la miza maximă. În cazul acela nu te mai încadrezi în promoție.
Înainte să joci, sfatul nostru e să citești termenii și condițiile bonusurilor și să vezi ce limite sunt.
Trebuie să știi și ce înseamnă rulajul. E poate cea mai importantă parte dintr-un bonus.
Dacă ai neclarități, folosește calculatorul de rulaj disponibil la noi pe site.
Impozitul mănâncă din profitul mic
Atunci când o sesiune se termină pe plus, suma rămasă poate fi mai mică după retragere. La jocurile de noroc online, impozitul se reține la sursă pentru fiecare transfer din contul de joc către contul bancar sau un cont similar. Din 1 august 2025, pentru sumele de până la 10.000 de lei inclusiv, cota este de 4%.
Separat, există și taxa de 2% aplicată depunerilor în conturile de joc. În practică, aceasta poate apărea ca o taxă/comision de administrare aferent depunerii.
Dacă ai terminat pe plus, nu înseamnă că toți banii ajung la tine după retragere. Se poate opri și impozitul, în funcție de suma retrasă. Poți folosi calculatorul de impozit pe retrageri ca să vezi câți bani îți rămân.
5 greșeli care golesc banca mai repede
Dacă nu ai grijă la următoarele greșeli, riști să pierzi banii destul de repede.
Crezi că după ce pierzi câteva bilete, o să câștigi. Ai pierdut cinci pariuri la rând și te gândești că al șaselea sigur o să iasă. Asta e o eroare a pariorului. La pariuri, nimic nu e garantat.
Schimbi regula pe parcurs. Începi cu regula aceasta, dar pe parcurs pierzi și te răzgândești. Atunci progresia nu ți se mai aplică și vei juca cu totul alte mize.
Nu te uiți la suma totală. Să zicem că pariezi cu o unitate de 10 lei. După ce pierzi de 10 ori, ai ajuns la -1.430 de lei.
Ajungi la limita de pariere. Unele mese sunt cu o miză maximă, sau bonusurile pot avea și ele sume maxime. Ajungi la o sumă ce nu mai poate fi pariată, deci nu poți respecta regula.
Mărești miza după ce ai câștigat. Ai prins câteva pariuri bune și te gândești ”hai să risc și să joc mai mult”. Ei bine, aici apare greșeala, pentru că poți pierde chiar mai mult.
Pariază cu limite stabilite dinainte
Dacă alegi să joci, stabilește dinainte cât poți depune și cât ești dispus să pierzi. Când ajungi la limita stabilită, sesiunea se încheie. Nu o modifica doar pentru că ai avut o serie proastă.
Un joc responsabil înseamnă și să nu folosești progresia Fibonacci pentru a recupera bani pierduți. Dacă simți că mărești mizele tocmai pentru a recupera pierderile, acesta poate fi un semnal că situația începe să scape de sub control.
Jocurile de noroc sunt permise persoanelor de 18+, iar pentru jocul online este important să alegi operatori licențiați ONJN. Poți vedea cum verifici licența ONJN înainte să îți deschizi un cont.
Dacă observi că pierzi controlul asupra timpului sau banilor folosiți la jocuri, merită să citești despre semnele dependenței de jocuri de noroc și despre opțiunile de ajutor și autoexcludere disponibile. Pentru informații suplimentare există și jocresponsabil.ro.